PLANETE RETROGRADE:

Uranus este în mișcare retrogradă în Taur până la data de 12 ianuarie 2020.

SOARELE intră în zodia VĂRSĂTORULUI la data de 20 IANUARIE la ora 16:55. La mulți ani tuturor nativilor!

Aveți profilul nativului Vărsător în acest vlog: https://youtu.be/PByLVBpkye8 

EVENIMENTE ASTRONOMICE:

Anul începe cu Quadrantidele, un curent de meteori ce are radiantul în constelaţia Bootes, lângă Carul Mare. Maximul curentului se produce în ziua de 3 sau 4 ianuarie. Este unul din cei mai puternici curenţi de meteori, producând, în timpul maximului între 100 şi 140 de meteori pe oră. Meteorii acestui curenţi sunt slabi ca strălucire, fiind nevoie de un cer curat, fără lumini, pentru a îi putea observa.

LUNA TRANZITEAZĂ ZODIILE ASTFEL:

2 ianuarie la ora 06:01 – Luna intră în Berbec

4 ianuarie la ora 18:16 – Luna intră în Taur

7 ianuarie la ora 04:11  – Luna intră în Gemeni

9 ianuarie la ora 10:44  – Luna intră în Rac

11 ianuarie la ora 14:16  – Luna intră în Leu

13 ianuarie la ora 16:07  – Luna intră în Fecioară

15 ianuarie la ora 17:44  – Luna intră în Balanță                                                    

17 ianuarie la ora 20:21 – Luna intră în Scorpion                                                   

20 ianuarie la ora 00:41  – Luna intră în Săgetător

22 ianuarie la ora 07:00 – Luna intră în Capricorn

24 ianuarie la ora 15:21 – Luna intră în Vărsător

27 ianuarie la ora 01:44 – Luna intră în Pești

29 ianuarie la ora 13:51 – Luna intră în Berbec

FAZELE LUNII (ora locală a României) :

LUNA PLINĂ în RAC se întâmplă pe 10 ianuarie la ora 21:21:10, cu această ocazie se întâmplă o Eclipsă Lunară în Penumbră care poate fi observată din Asia, Australia, Europa și Africa.  E o invitație la a conștientiza nevoia de echilibru între rațiune și simțire, indiferent de ce domeniu de viață este vorba, această Lună Plină care reprezintă o opoziție exactă între Lună și Soare se așează pentru fiecare nativ în anumite domenii ale vieții care necesită o reglare, o reechilibrare.

LUNA NOUĂ în VĂRSĂTOR se întâmplă pe 24 ianuarie la ora 23:42:00: Invitația este să vă folosiți de tot ce are legătură cu gândirea inovativă, ieșită din tipare, eliberarea gândurilor și să învățați să le exprimați, scris sau verbal. Să vă promovați aceste idei, mai ales că nu se știe niciodată ce oportunități vă deschid aceste idei.

TRANZITELE PLANETEI MERCUR :

MERCUR este în zodia CAPRICORNULUI până la 16 ianuarie: E perioada de bilanț, vă faceți tot tipul de socoteli și planuri în așa fel încât să vă organizați mai bine în anul 2020. Bunul simț și pragmatismul își vor pune amprenta în deciziile pe care doriți să le puneți în practică la anul.

MERCUR este în zodia VĂRSĂTORULUI între 16 ianuarie și 3 februarie: Vă trec prin cap tot felul de idei năstrușnice, aveți chef să comunicați mai mult cu prietenii și să vă implicați în tot felul de activități de grup. Sunteți inventivi, dar și rebeli atunci când vin unii cu idei și mentalități învechite.

Aflați cum retrogradează MERCUR și în 2020: https://youtu.be/ABH_PgtR05w

TRANZITELE PLANETEI VENUS:

VENUS este in zodia VĂRSĂTORULUI până la 13 ianuarie: Sunteți atrași de persoane neobișnuite și de relații excentrice care să vă ajute să vă manifestați originalitatea și ideile. Apreciați cel mai mult prietenia între oameni și mai puțin dragostea fizică și efuziunea amoroasă. Altfel spus iubiți mai mult cu mintea.

VENUS este in zodia PEȘTILOR între 13 ianuarie și 7 februarie: Dragostea plutește în aer, mai ales că la un moment dat se întâmplă și o conjuncție între Venus, Lună și Neptun. Romantism, visare, dar și risc de iluzionare. Riscul de a vedea realitatea cu ochelarii roz este destul de mare.

Aflați cum retrogradează VENUS și în 2020: https://youtu.be/21m2KuvMTKw

TRANZITELE PLANETEI MARTE:

MARTE este în SCORPION până la 3 ianuarie 2020: O forță interioară de invidiat, un prădător și dornic de dreptate. Cam asta este profilul modului de acțiune atunci când Marte tranzitează propriul domiciliu nocturn în Scorpion. În plan emoțional și sexual există mai multă disponibilitate în experimenta emoții și experiențe erotice tabu. Măcar să aveți norocul să aveți un partener pe măsură!

Nu este exclus să fiți mai posesivi cu partenerul și sunteți mai exigenți, adică aveți nevoie de mai multă atenție, atât emoțională cât și sexuală. Nu sunteți dispuși să faceți compromisuri și știți foarte bine ce vreți.

MARTE este în SĂGETĂTOR între 3 ianuarie și 16 februarie 2020: Dorință de expansiune, explorare și acțiune. Aveți planuri mărețe și simțiți că nimeni nu vă poate opri. Nevoia de mișcare fizică este în creștere de aceea este chiar recomandat să faceți sport, dar evitați excesele de orice fel. Zonele sensibile la excese sunt ficatul, pancreasul și zona șoldurilor.

Aflați cum retrogradează MARTE și în 2020: https://youtu.be/1eXIKYmegJs

TRANZITUL PLANETEI JUPITER:

JUPITER este în CAPRICORN între 2 decembrie 2019 ora 20:20 și 19 decembrie 2020 ora 15:08 : În casa personală prin care va trece Jupiter în tranzit acolo se aprinde interesul pentru expansiune controlată, prin organizare, structurare, gândire practică, totul construit cu răbdare și perseverență.  Aveți aici un material video despre acest tranzit important și influența acestuia pentru fiecare Ascendent: https://youtu.be/UMO_02A0zlE

TRANZITUL PLANETEI SATURN:

SATURN tranzitează zodia CAPRICORNULUI până la 22 martie 2020 la ora 05:58 – Saturn fiind in domiciliu este mult mai eficient să ne învețe disciplina, integritatea și folosirea corespunzătoare a puterii dar și ceea ce înseamnă responsabilitatea propriilor decizii.  Sunteți conștienți de ceea ce aveți de făcut cu propria viață?

Saturn este în mișcare directă în Capricorn și nu va mai avea nicio mișcare retrogradă până la ieșirea din această zodie. Deci Saturn vă suflă în pânze!

Aveți un articol pe tema asta aici: https://cerulinstelat.ro/tranzitul-planetei-saturn-in-capricorn-intre-2017-si-2020/

Tot aici aveți un material despre cum se poate folosi planeta Saturn: https://youtu.be/_wLIUrcy8sA

TRANZITUL PLANETEI URANUS:

URANUS este deja în Taur la din 6 martie 2019, pentru o călătorie de șapte ani care se încheie pe 26 aprilie 2026.  Uranus este în mișcare retrogradă în Taur până la data de 12 ianuarie 2020.

În perioadele de retrogradare a planetei URANUS este bine sa rămâneți deschiși la surprize de orice fel. Uranus poate provoca situații extreme și haos, dar poate aduce și momente de neuitat! O stare de neliniște și dorința de schimbare va poate caracteriza în aceasta perioada, de aceea este bine sa aveți momente de autoanaliza și sa vedeți de unde pornesc aceste stări și veți afla de fapt ceea ce aveți nevoie pentru a evolua la un nou nivel. Este bine sa va notați orice idee va trece prin cap, cât de ciudata sau absurda ar părea. Cel mai bine e sa țineți un jurnal.

Aveți un video despre URANUS în TAUR aici: https://youtu.be/0llok7W7CTs

TRANZITUL AXEI NODURILOR LUNARE:

AXA NODURILOR LUNARE tranzitează AXA RAC-CAPRICORN până la 5 mai 2020 ora 07:49. În casele natale prin care va trece axa respectivă, acolo se va activa nevoia de protecție, de manifestare a propriilor sentimente, de a acumula și de a reține.

Iată un material video pentru fiecare ascendent aici: https://youtu.be/AcD8GZe_pEs

TRANZITUL PLANETEI PLUTON: Pluton este în mișcare directă în Capricorn.

Nodul Sud, Pluton și Saturn sunt în conjuncție în Capricorn și în funcție de casa pe care o tranzitează în harta natală a fiecăruia dintre voi poate genera frustrare și impresia că nu vă iese nimic. Această conjuncție vă învață să aveți răbdare, să perseverați în ceea ce vreți să realizați și să schimbați ceea ce e nevoie în propria viață. Aveți aici un material video cu influența acestui tranzit pentru fiecare Ascendent: https://youtu.be/H5OKjhsvExM

TRANZITUL PLANETEI NEPTUN:

NEPTUN tranzitează de ceva vreme zodia PEȘTILOR și are de gând să îți facă treaba până la 30 martie 2025 la ora 13:59: În primul rând, Neptun nu intră în categoria planetelor personale și are un impact la nivel personal numai dacă creează aspect de conjuncție cu planete personale din harta natală. Impactul acestei planete este mai mare la nivel social, mundan, la nivelul maselor.  Nu m-aș mira ca pana la sfârșitul acestui tranzit să se așeze lucrurile în așa fel încât să avem doar o religie pentru toate națiunile. Nu de alta, dar așa e mai ușor să manipulezi oamenii, controlul este mai mare. Aș vrea să înțelegeți că religia instituțională este una și credința profundă în ceva mai presus de puterea noastră este cu totul altceva. Câteodată coincid, în sensul că puteți găsi un preot sau un călugăr cu har care să vă poată îndruma și să vă arate calea cea dreaptă. Dar este clar pentru voi toți că este o alegere strict personală și nu e necesar să știe toată lumea ce ați ales.

Descoperiți serviciile astrologice:

Consultații astrologice: https://cerulinstelat.ro/consultatii/

Cursuri online de astrologie: https://cerulinstelat.ro/cursuri-online/

Consultație în tarot – comenzi la  https://cerulinstelat.ro/contact/

Carte tradusă de membrii Asociației Astrologilor din România – Stele fixe şi constelaţii în astrologie : https://www.polirom.ro/carti/-/carte/6435

Mă găsiți și pe canalul meu de YouTube, așa că vă invit să vă abonați și să apăsați pe clopoțel pentru a afla primii când apare un video nou : https://www.youtube.com/channel/UCGibjBdYuXkNY5aO37tnxkQ

Abonați-vă la newsletter pentru a afla noutățile postate pe site. Vei primi automat un cadou din partea mea: un curs de astrologie pentru începători . Acest curs vă ajută să înțelegeți mai bine materialele postate pe site.  Cautați emailul primit de la mine și în Spam dacă nu le găsiți în Inbox. Lectură plăcută!

Să aveți tranzite folositoare și în 2020 !

Monica Lazar

Astrolog